Acest capitol din Legea 85/2014 ce a fost introdus prin Legea nr. 216/2022 detaliază procedura acordului de restructurare pentru debitorii aflați în stare de dificultate financiară, incluzând pașii și condițiile necesare pentru a elabora, aproba, și implementa un astfel de
Ordonanța președențială pentru suplinirea acordului Potrivit legii, deplasarea copiilor în ţară şi în străinatate se realizează cu înştiinţarea şi acordul ambilor părinti, iar orice neînţelegeri între aceştia cu privire la exprimarea acordului se soluţionează de către instanţa judecătorească (art. 18 alin.