Un proiect de act normativ adoptat recent la Senat, prevede faptul că, în viitor, persoanele condamnate penal vor putea să facă parte din Guvern, însă numai dacă acestea au fost reabilitate între timp. În prezent, legislația
In cazul pedepselor cu închisoarea de până la un an pentru infracţiuni comise fără violenţă, persoanele condamnate vor putea executa pedeapsa la domiciliu, potrivit unui proiect de lege. In plus, proiectul reglementează şi dreptul deţinuţilor de a participa la înmormântări,