Împărțirea moștenirii se dovedește a fi o procedură destul de complicată. Nu doar regulile de drept aplicabile pentru moștenirea legală pun unele probleme, însă cele mai mari dificultăți vin din:
- durata foarte îndelungată în care nu se procedează la împărțirea moștenirii (uneori chiar mai mult de 20-30 de ani);
- numărul mare de moștenitori, din care unii plecați în străinătate sau alții decedați, la rândul lor;
- necunoașterea exactă a masei succesorale, atât activ, cât și pasiv. (adică ce bunuri și ce datorii concrete sunt în masa succesorală);
- lipsa documentelor doveditoare asupra bunurilor de împărțit (titluri de proprietate, contracte etc).
Ideal ar fi ca moștenirile să se dezbată în cel mai scurt timp posibil după decesul persoanei în cauză, astfel încât lucrurile să nu se complice. Din nefericire, însă, de cele mai multe ori, situația stă cu totul altfel. De aceea, este bine să ne informăm de la bun început care sunt pașii de urmat în cazul unei moșteniri.
Ce este moștenirea legală
Moștenirea legală este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă (art. 953 Cod Civil).
Moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia. Așadar, nu putem vorbi despre moștenire înainte de a surveni decesul persoanei despre a cărei moștenire este vorba. Potrivit art. 956 Cod Civil, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moștenirii.
Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Competența teritorială a notarului public sau a instanței de judecată este dată de ultimul domiciliu al defunctului.
Condițiile generale ale dreptului de a moșteni
O persoană poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii. Nu poate moșteni persoana care este nedemnă. Este considerată nedemnă de a moșteni:
- persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe cel care lasă moștenirea;
- persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.
De asemenea, poate fi declarată nedemnă de a moșteni:
- persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva celui care lasă moștenirea legală a unor fapte grave de violență fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
- persoana care, cu rea-credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;
- persoana care, prin dol sau violență, l-a împiedicat pe cel care lasă moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
Orice succesibil poate cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Introducerea acțiunii constituie un act de acceptare tacită a moștenirii de către succesibilul reclamant.
Cine are calitatea de moștenitor
Moștenirea legală se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite în prezentul titlu, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, anume descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia, după caz.
Descendenții și ascendenții au vocație la moștenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul. Colateralii, în schimb, au vocație numai până la gradul al patrulea inclusiv.
În lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, orașului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii.
Clasele de moștenitori:
CLASA I. DESCENDENȚII DEFUNCTULUI sunt copiii acestuia, nepoții, strănepoții etc.;
CLASA A II-A. ASCENDENȚII PRIVILEGIAȚI ȘI COLATERALII PRIVILEGIAȚI: mama, tatăl, frații, surorile și copiii acestora din urmă până la gradul al IV-lea inclusiv;
CLASA A III-A. ASCENDENȚII ORDINARI: bunicii, străbunicii defunctului;
CLASA A IV-A. COLATERALII ORDINARI: rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv (unchi, mătuși, frați ai bunicilor, veri primari).
Clasele vin la moștenire în ordinea priorităților lor. Spre exemplu, cei din clasa I îi înlătură de la moștenire pe cei din celelalte clase, mai îndepărtate.
Pe lângă toate aceste clase, legea conferă soțului supraviețuitor un loc special, acesta venind la moștenire împreună cu orice clasă. Soțul supraviețuitor nu este înlăturat de la moștenire de către niciun alt moștenitor, indiferent de gradul acestuia.
Vom discuta mai departe despre drepturile soțului supraviețuitor.
Ce este reprezentarea succesorală
Prin reprezentare succesorală, un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii. Pot veni la moștenire prin reprezentare succesorală numai descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților sau surorilor defunctului.
Practic, această instituție ne spune că nepoții, spre exemplu, își pot moșteni direct bunicul, alături de unchii lor, în situația în are tatăl lor (fiul defunctului) a decedat înainte de bunicul lor. Astfel, predecedatul poate fi reprezentat la moștenire de către copiii săi care vor culege moștenirea în locul tatălui lor.
Drepturile soțului supraviețuitor
Soțul supraviețuitor îl moștenește pe soțul decedat dacă, la data deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divorț definitivă.
Soțul supraviețuitor este chemat la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali. În absența persoanelor prevăzute la alin. (1) sau dacă niciuna dintre ele nu vrea ori nu poate să vină la moștenire, soțul supraviețuitor culege întreaga moștenire.
Cota soțului supraviețuitor este de:
- un sfert din moștenire, dacă vine în concurs cu descendenții defunctului;
- o treime din moștenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenți privilegiați (părinții), cât și cu colaterali privilegiați ai defunctului (frații/surorile);
- o jumătate din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenți privilegiați, fie numai cu colaterali privilegiați ai defunctului;
- trei sferturi din moștenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenți ordinari (bunicii), fie cu colaterali ordinari ai defunctului (frații bunicilor).
Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor
Soțul supraviețuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă aceasta casa face parte din bunurile moștenirii. Dreptul de abitație este gratuit, inalienabil și insesizabil.
Dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor
Când nu vine în concurs cu descendenții defunctului, soțul supraviețuitor moștenește, pe lângă cota stabilită, mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților.
Rezerva succesorală – moștenitorii care nu pot fi dezmoșteniți
În legislația românească nu este consacrată instituția dezmoștenirii, aspect valabil doar pentru unii dintre moștenitori. Astfel, indiferent de voința defunctului, soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului vor veni la moștenire.
Legea spune că rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii. Acest lucru se aplică chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri. Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenire legală.
Transmisiunea moștenirii
Cel chemat la moștenirea legală în temeiul legii sau al voinței defunctului (adică cei care au vocație succesorală) poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea.
Prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.
De principiu, nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire care i se cuvine, cu câteva excepții, despre care vom discuta într-un alt articol.
Sub sancțiunea nulității absolute, opțiunea succesorală este indivizibilă și nu poate fi afectată de nicio modalitate. Cu alte cuvinte, atunci când un succesibil acceptă moștenirea, acesta o va face total, atât pasiv, cât și activ. Succesibilul nu poate accepta doar o parte din bunuri sau doar activul și să refuze pasivul succesoral.
Termenul de opțiune succesorală
Dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii. Termenul de opțiune curge:
- de la data nașterii celui chemat la moștenire, dacă nașterea s-a produs după deschiderea moștenirii;
- de la data înregistrării morții în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătorești de declarare a morții celui care lasă moștenirea. Este exclusă situația în care succesibilul a cunoscut faptul morții sau hotărârea de declarare a morții la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la aceasta din urmă dată;
- de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moștenirii;
- de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocația sa la moștenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moștenirii.
Acceptarea moștenirii
Moștenirea legală poate fi acceptată în mod expres sau tacit.
Acceptarea este expresă când succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.
Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea sa îl facă decât în calitate de moștenitor.
Actele de dispoziție juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moștenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:
- înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moștenirii;
- renunțarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moștenitori determinați;
- renunțarea la moștenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți.
De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moștenirii actele de dispoziție, administrare definitivă ori folosință a unor bunuri din moștenire.
Actele de conservare, supraveghere și de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul și-a însușit prin ele calitatea de moștenitor.
Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moștenirii.
Este prezumat, până la proba contrară, că a renunțat la moștenire succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea lui de succesibil, nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală, prin acceptarea moștenirii sau renunțarea expresă la moștenire, în termenul de un an.
Acceptarea forțată
Succesibilul care, cu rea-credință, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație supusă raportului ori reducțiunii este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea. El nu va avea, însă, niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse. După caz, poate fi obligat să raporteze ori să reducă donația ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat.
Moștenitorul aflat în situația prevăzută este ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa din moștenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.
Renunțarea la moștenirea legală
Succesibilul care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor. Partea renunțătorului revine moștenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moștenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moștenirea.
În tot cursul termenului de opțiune, renunțătorul poate revoca renunțarea, dacă moștenirea nu a fost deja acceptată de alți succesibili care au vocație la partea care i-ar reveni.
Revocarea renunțării valorează acceptare, bunurile moștenirii fiind preluate în starea în care se găsesc și sub rezerva drepturilor dobândite de terți asupra acelor bunuri.
Certificatul de moștenitor
Certificatul de moștenitor se eliberează de către notarul public. Acesta cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum și alte mențiuni prevăzute de lege. Certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenire legală sau testamentară. De asemenea, acesta este și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota corespunzătoare.
În vederea stabilirii componenței patrimoniului succesoral, notarul public procedează, mai întâi, la lichidarea regimului matrimonial.
Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești constatarea sau, după caz, declararea nulității acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.
No comments yet.