Procesul penal: judecata in cazul recunoasterii vinovatiei sau procedura simplificata reprezinta o modalitate de solutionare a cauzelor cu avantaje atat pentru inculpat, cat si pentru instanta. La prima vedere.
La o privire mai atenta, se observa ca avantajele se afla doar de o parte a baricadei si aceasta nu este situata neaparat in boxa acuzatilor.
Pentru o scurta trecere in revista a dispozitiilor legale, procedura simplificata opereaza in cazul in care inculpatul recunoaste faptele asa cum au fost aceastea retinute prin rechizitoriul parchetului, solicitand ca judecata sa se desfasoare doar pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, iar instanta, luand act de aceasta manifestare de vointa, va aplica o pedeapsa intre limitele legale, reduse cu o treime.
Aceasta procedura are o aplicabilitate practica in cazul infractiunilor mai putin grave, atunci cand pedeapsa urmeaza sa fie suspendata conditionat, insa in restul celorlalte cauze, procedura nu mai apare ca fiind chiar atat de avantajoasa.
Aceasta deoarece, potrivit jurisprudentei nationale in materie penala, instantele rareori tind sa aplice o pedeapsa orientata catre maximul sau catre minimul prevazut de lege si de cele mai multe ori fixeaza un cuantum mediu al pedepsei, intre cele doua limite extreme.
Aceasta maniera de pedepsire a infractiunilor este considerata fireasca, fiind cunoscuta in practica si sub denumirea de “dozare a cuantumul pedepsei”. Cu alte cuvinte, judecatorul considera, de cele mai multe ori, ca pedeapsa potrivita trebuie sa fie nici prea mare, nici prea mica, servind in cel mai bun mod functia punitiva a pedepsei, dar si pe cea preventiv-educativa a acesteia.
In atare conditii, in urma unei analize concrete, riguroase, micsorarea limitelor de pedeapsa nu mai pare a fi atat de avantajoasa pe cat parea la o prima vedere, deoarece cuantumul pedepsei nu are sanse sa varieze prea mult, chiar daca limitele au fost reduse cu o treime.
Spre exemplu, sa zicem ca o persoana este cercetata pentru savarsirea infractiunii de viol, prevazuta de disp. art. 218 Cod penal, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de la 3 la 10 ani.
In cazul in care fapta savarsita este una tipica, simpla, in speta nefiind retinute circumstante agravante si neexistand recidiva, in cele mai multe cazuri, instanta se va orienta teoretic care minimul special, dar va aplica o pedeapsa medie de 4-5 ani inchisoare, in regim de detentie.
In cazul in care inculpatul ar recunoaste savarsirea faptelor si ar uza de procedura simplificata, limitele de pedeapsa ar fi de 2 ani si 7 ani inchisoare. In aceasta situatie, avand in vedere ca pedeapsa stabilita de instanta este de cele mai multe ori situata intre 4 si 5 ani inchisoare, ma intreb in ce masura va fi avantajat inculpatul de aceasta reducere a limitelor de pedeapsa? I se va reduce pedeapsa in mod semnificativ? Eu cred ca nu.
Daca instanta ar vrea sa coboare pedeapsa sub minimul prevazute de lege, atunci ar putea foarte bine sa retina circumstante atenuante, acest lucru fiind posibil in majoritatea dosarelor penale si sa reduca limitele cu o treime, coboarand astfel pedeapsa sub minimul special.
Asadar, situatia nu este una foarte benefica pentru inculpat, ci mai degraba pentru instanta de judecata care poate solutiona un numar mai mare de dosare, intr-un timp mai scurt.
Pe de alta parte, daca reducerea cu o treime ar opera in concret asupra pedepsei efectiv aplicate, atunci situatia ar fi cu totul alta. Mai exact, in cazul nostru, daca inculpatul ar primi o pedeapsa de 4 ani inchisoare, sa zicem, iar prin reducerea cu o treime, pedeapsa ar fi de 2 ani si 7 luni, atunci putem spune ca dispozitiile penale sunt intr-adevar mai favorabile inculpatului, in cazul in care acesta recunoaste fapta.
Mai mult decat atat, in aceasta situatie ar opera cu mai multa usurinta si aplicarea dispozitiilor art. 91 privitoare la suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, s-ar reduce in mod corespunzator fractia pentru liberarea conditionata etc.
Prin urmare, cu sau fara limitarea limitelor de pedeapsa, inculpatului nu i se creeaza o situatie mai usoara, din contra, acesta este lipsit de exercitarea unui drept la aparare in sens efectiv deoarece judecata se desfasoara, de cele mai multe ori, intr-o sedinta sau două, iar concluziile se pun pe scurt.
De lege ferenda, consider ca ar fi in avantajul real al inculpatului daca reducerea cu o treime s-ar realiza raportat la pedeapsa aplicata in concret. Cu alte cuvinte, pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale si tinand cont de concluziile partilor, eventual si de inscrisurile in circumstantiere, instanta ar aplica o pedeapsa intr-un cuantum potrivit, raportat la gravitatea faptei, imprejurarile concrete ale cauzei, persoana infractorului etc.
Facand aplicarea dispozitiilor penale care prevad un regim sanctionator mai bland fata de inculpatul care a recunoscut savarsirea faptei, instanta ar urma sa reduca EFECTIV pedeapsa aplicata cu o treime.
In acest caz, consider ca s-ar crea in concret o situatie mai favorabila inculpatului si nu prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa, caz in care care s-ar putea sa nu se schimbe cu nimic situaţia inculpatului.
