Iată mai jos câteva dintre principalele modificări aduse prin acest act normativ:
În Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018, a fost publicată Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.
Constituirea instanței. Incompatibilitatea absolută.
În cazul articolului 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă, preluând punctul de vedere cristalizat de practica judiciară și de doctrină [1], legiuitorul aduce o clarificare a textului, în sensul excluderii exprese din cazul de incompatibilitate absolută pe acela al judecătorului care, după pronunțarea unei soluții de anulare/casare cu trimitere, este chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs.
Mai exact, această situaţie este aceea în care judecătorul respinge cererea fără a intra în cercetarea fondului sau fără a analiza toate excepțiile invocate, iar, în calea de atac, instanța superioară dispune o soluție de anulare/casare, trimițând cauza primei instanțe sesizate pentru rejudecare. În acest caz, însuși judecătorul care a fost inițial investit cu soluționarea cauzei rămâne compatibil să o judece în continuare, considerându-se că el nu și-a exprimat opinia cu privire la toate chestiunile cererii de chemare în judecată.
Admiterea în principiu a cererii de intervenție
Pentru a scurta timpul de soluţionare a cauzelor, legiuitorul a hotărât ca inclusiv încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție (art. 64 C.proc.civ.) să fie atacată odată cu fondul, iar nu separat (această cale de atac ducea la suspendarea de drept a judecății în dosarul principal).
Competența instanțelor judecătorești.
Analizând schimbările aduse normelor de competență materială, se poate observa cum, în cazul judecătoriei (art. 94 C.proc.civ.), aceasta a devenit competentă să judece cauzele privind moștenirea și uzucapiunea, indiferent de valoare, precum și cererile în materia fondului funciar, fiind exceptate cele având competența stabilită prin legi speciale.
În ceea ce privește tribunalele (art. 95 C.proc.civ.) și curțile de apel (art. 96 C.proc.civ.), modificările vizează competența de soluționare a recursurilor, având în vedere efectele deciziilor Curții Constituționale [3] în această chestiune. Astfel, potrivit vechii reglementări, tribunalele și curțile de apel puteau soluționa recursuri în situații de excepție, însă potrivit noilor modificări, tribunalele vor soluționa recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii (nesusceptibile de apelare), iar curțile de apel vor soluționa recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau în primă instanță (la fel, nesusceptibile de apelare).
În ceea ce priveşte ÎCCJ, această instanţă va soluţiona acele cereri de strămutare formulate pentru motiv de bănuială legitimă şi numai pe cele ce vizează calitate părţii de judecător la o instanță din circumscripția curții de apel competente, precum şi a celor vizând calitatea de parte a unei instanțe din circumscripția aceleiași curți.
Reglementarea privind competență facultativă (art. 127 C.proc.civ.) a fost modificată, adăugându-se în cuprinsul alineatelor (1) și (2) al art. 127 și cazurile în care judecătorul are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei inferioare față de instanța la care își desfășoară activitatea,precum și cazul în care cererea introdusă împotriva unui judecător ar fi de competenţa instanţei inferioare față de instanța la care își desfășoară activitatea.
De asemenea, noua reglementare din art. 127 C.proc.civ. se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât.
În ceea ce privește momentul invocării excepției de necompetență, s-a preluat reglementarea din vechiul Cod de procedură civilă, adăugându-se condiția ca părțile să poată pune concluzii la termenul respectiv:
„(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
(3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.”
Citarea și comunicarea actelor de procedură
În materia citării și a comunicării actelor de procedură, reglementarea adoptată vine să încurajeze utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă (fax, e-mail).
Astfel, se observă că articolul 154 C.proc.civ. a suferit cele mai semnificative modificări, arătându-se că, în cazul comunicării prin poștă a actelor de procedură, aceasta se va face prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, eliminându-se condiția „conținutului declarat”.
De asemenea, în legătură cu același articol 154 C.proc.civ., de data aceasta în ceea ce privește comunicarea prin mijloace electronice, se arată că momentul la care un act se consideră comunicat este acela la care sistemul confirmă, prin mesaj către instanță, faptul că actele au ajuns la destinatar. În plus, s-a introdus obligația instanțelor de a dispune de semnătură electronică extinsă și de a aplica această semnătură pe actele de procedură comunicate.
Pe de altă parte, din perspectiva actelor de procedură comunicate către instanță (183 C.proc.civ.), s-a clarificat momentul la care acestea se vor considera ca fiind comunicate, respectiv: menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.
Această modificare este binevenită, în condiţiile în care, conform vechii reglementări, momentul depunerii putea fi considerat momentul la care personalul instanței înregistra actul respectiv.
Regularizarea cererii de chemare în judecată.
O altă noutate adusă de Legea nr. 310/2018 este aceea că au fost reduse motivele pentru care o cerere de chemare în judecată poate fi anulată. Astfel, instanța, în procedura regularizării, poate solicita reclamantului completarea cererii cu oricare dintre mențiunile cuprinse în art. 194-197 C.proc.civ., dar nu poate anula cererea decât pentru ignorarea completării următoarelor:
1. datele de identificare a părților și reprezentanților lor;
2. obiectul și valoarea cererii;
3. motivele de fapt;
4. numărul de exemplare;
5. obligația de timbrare.
De asemenea, s-a prevăzut expres faptul că reclamantului nu i se poate cere să completeze sau să modifice cererea de chemare în judecată cu date sau informaţii de care acesta nu dispune personal şi pentru obţinerea cărora este necesară intervenţia instanţei.
Fixarea primului termen de judecată.
Unul dintre elementele de noutate aduse prin Legea nr. 310/2018, ce reprezintă practic confirmarea unei practici extinse este eliminarea obligativității depunerii răspunsului la întâmpinare (art. 201 C.proc.civ.).
În conformitate cu vechea reglementare, acest act apărea ca fiind obligatoriu, dar mențiunea avea un caracter pur formal, întrucât nu se putea identifica în legislație sancțiunea pentru nedepunerea sa.
Or, modificarea este cu atât mai oportună, grăbind fixarea prin rezoluție a primului termen de judecată. Astfel, termenul va fi fixat fie în 3 zile de la depunerea întâmpinării, fie la expirarea termenului de depunere a întâmpinării.
Cercetarea procesului.
Cercetarea procesului se desfăşoară în şedinţă publică, cu citarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel. Dispoziţiile art. 154 sunt aplicabile.
Se renunţă aşadar la varianta desfăşurării procesului în camera de consiliu, dispoziţie amânată până în prezent, an de an şi la care s-a renunţat, în final, din pricina lipsei posibilităţilor logistice.
Declarația martorului.
În ceea ce privește consemnarea declarației martorului (art. 323 C.proc.civ.), Legea nr. 310/2018 aduce o modificare de substanță, în sensul în care, mărturia se va scrie de grefier, care va consemna întocmai și literal declarația martorului.
Astfel, se dorește o administrare cât mai exactă a probei cu martori, considerându-se că soluția prevăzută de fosta reglementare, respectiv consemnarea după dictarea președintelui sau a judecătorului delegat este susceptibilă de a denatura conținutul declarației.
Suspendarea facultativă.
Au fost introduse două noi cazuri de suspendare facultativă a judecății (art. 413 C.proc.civ.), respectiv:
– când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară; (n. prin adăugarea unui punct, 11, în cuprinsul art. 413 CPC), precum și
– cauzele similare aflate pe rolul instanţelor la data sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care soluţionarea acestora depinde de dezlegarea problemelor de drept ce fac obiectul recursului în interesul legii (n. prin completarea articolului 517 CPC).
Hotărârea judecătorească.
În materia hotărârii judecătorești, elementul de noutate adus prin Legea nr. 310/2018 este reprezentat de limitarea perioadei în care o hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată. Astfel, conform noului articol 426 C.proc.civ., hotărârea judecătorească se redactează și semnează în cel mult 30 de zile de la data pronunțării, termen ce poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult 2 ori. Astfel, se ajunge la o perioadă maximă de 90 de zile pentru motivarea hotărârilor de către instanțe.
De asemenea, prin modificarea adusă articolului 398 C.proc.civ., s-a stabilit că, în cazul completelor de divergență, nu se va mai include în completul inițial președintele instanței/vicepreședintele/președintele de secție/alt judecător desemnat de președinte, ci un judecător din planificarea de permanență.
În plus, instituția completării hotărârii judecătorești (art. 444 C.proc.civ.) beneficiază de o clarificare aşteptată, devenind în mod expres susceptibile de a fi completate hotărârile definitive pronunţate în apel sau în recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Căile de atac. Dispoziții generale.
Grație noilor modificări, partea care s-a bazat pe mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii (457 C.proc.civ.) în ceea ce privește termenul de exercitare [10] a căii de atac constituie cauză de repunere în termenul de exercitare al respectivei căii de atac.
Recursul
Se statuează în mod expres faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai are plenitudine de competență în materia recursului (483 C.proc.civ.), aceste căi de atac fiind date în competența instanței imediat superioare instanței care a pronunțat hotărârea.
De asemenea, tot prin prisma articolului 483 C.proc.civ. sus-menționat, sunt stabilite hotărârile nesupuse recursului, respectiv hotărârile pronunțate în:
1. cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) – j3) (ncompetența judecătoriei după materie);
2. cererile privind navigația civilă şi activitatea în porturi;
3. conflictele de muncă şi de asigurări sociale;
4. cererile în materie de expropriere;
5. cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor;
6. cererile în materia asigurărilor;
7. cererile ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată.
Suplimentar, se menționează că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Se abroga articolul 493 C.proc.civ., în sensul că se renunță complet la procedura de filtrare a recursurilor ajunse la ÎCCJ.
Contestația în anulare specială.
Prin modificarea adusă articolului 503 C.proc.civ., s-a stabilit că, inclusiv cazul descris de alin. (2) pct. 3 al art. 503 (instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Revizuirea
Nu în ultimul rând, în materia căii de atac a revizuirii (509 CPC), în cazul de revizuire bazat pe hotărâri potrivnice, a fost inclusă, în mod implicit, și încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.
Astfel, în această ipoteză, instanța de revizuire, va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
