fbpx

Eşti urmărit penal? 5 greşeli de evitat

Haideţi să vedem împreună care sunt cele cinci, cel mai des întâlnite greşeli pe care le fac persoanele aflate în curs de urmărire penală şi ce trebuie să evitaţi, în cazul în care sunteţi suspect sau inculpat într-un dosar penal.

Oricine se poate confrunta, la un moment dat, cu o problemă de natură penală, fie că este vorba de o faptă săvârşită din culpă sau cu intenţie. Indiferent de natura infracţiunii şi de circumstanţele cauzei, ancheta penală prezintă o serie de particularităţi pe care este bine să le cunoaştem, pentru a vă putea apăra eficient faţă de acuzaţiile ce vi se aduc.

1. Nu vă grăbiţi să daţi declaraţii

Prima şi cea mai importantă regulă în procesul penal este că cel care vorbeşte primul, pierde. Deşi colaborarea cu organele judiciare este recomandată de multe ori şi reprezintă o circumstanţă atenuantă, autoincriminarea nu este o opţiune pentru dumneavoastră.
Dreptul la tăcere este consacrat de art. 83 lit. a) din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că aveţi dreptul de a nu da nicio declaraţie pe tot parcursul procesului penal, iar această atitudine nu va atrage nicio consecinţă negativă pentru dumneavoastră. Însă, dacă alegeţi să daţi declaraţie, aveţi în vedere că orice veţi declara reprezintă o probă şi poate fi folosit împotriva dumneavoastră.
Deşi la o primă vedere, poate părea o idee bună, vă sfătuiesc să nu vă lansaţi în discuţii cu organele de urmărire penală, chiar dacă sunteţi întrebat, în mod aparent întâmplător, despre anumite aspecte. Aşa cum am precizat anterior, riscaţi să vă autoincriminaţi. Prevalați-vă de dreptul la tăcere și solicitaţi să fiţi asistat de avocatul ales.
Nu cădeţi în capcana de a considera că dacă veți da declarații și veți spune tot ceea ce ştiţi referitor la faptele care vi se impută, nu se va mai pune în mișcare acțiunea penală sau nu vor mai fi luate măsuri preventive. Dimpotrivă.

2. Consultaţi un avocat drept penal

Potrivit art. 89 din Codul de procedură penală, Suspectul sau inculpatul are dreptul de a fi asistat de unul sau mai mulţi avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă cunoştinţă acest drept.
Din păcate, de multe ori este posibil să vă fie indusă ideea că nu ar trebui să chemaţi un avocat, că problema este simplă şi că nu este cazul să beneficiaţi de asistenţă juridică specializată, dar atenţie: interesul dumneavoastră este să vă apăraţi, iar interesul organului de urmărire penală este să soluţioneze cauza. De partea dumneavoastră este avocatul şi nu organul de urmărire penală, deci vă sfătuiesc să nu luaţi nicio decizie fără a vă consulta în prealabil cu avocatul ales.
Atunci când sunteţi chemat la organele de urmărire penală, luaţi mai întâi legătura cu avocatul dumneavoastră şi consultaţi-vă cu acesta. Este mai bine să fiţi excesiv de precaut, decât să faceţi nişte greşeli ce nu mai pot fi reparate ulterior.

3. Evitaţi să luaţi legătura cu părţile şi martorii din dosar

Dacă sunteţi urmărit penal, este foarte posibil să fiţi monitorizat la telefon, pe email, facebook, whatsup, dar şi în mediu ambiental. Evitaţi orice discuţie pe tema dosarului penal. Discutaţi doar cu avocatul dumneavoastră şi eventual, cu persoanele în care aveţi maximă încredere (membri de familie, prieteni foarte apropiaţi).
Ţineţi cont de faptul că printre cunoscuţii dumneavoastră este posibil să existe investigatori sub acoperire care încearcă să suprindă sau chiar să provoace săvârşirea sau continuarea săvârşirii de infracţiuni, pentru a obţine probe în procesul penal. Fiţi foarte precaut cu cercul dumneavoastră de prieteni.
Foarte important: nu discutaţi aspecte legate de cauză cu un avocat, înainte de a încheia un contract de asistenţă juridică cu acesta. Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de avocat, iar dacă discuţia a fost ascultată şi înregistrată, este posibil ca avocatul să fie numit martor în proces, iar discuţia depusă la dosar şi astfel, nu veţi mai putea beneficia de apărare din partea acestuia.

4. Nu semnaţi niciun act înainte de a vă consulta cu avocatul dumneavoastră

Este posibil ca uneori să vi se promită că nu veţi fi trimis în judecată sau arestat dacă alegeţi să daţi declaraţii prin care să indicaţi fapte, împrejurări şi persoane sau să semnaţi anumite acte. Vă sfătuiesc să nu faceţi astfel de înţelegeri înainte de a vă consulta cu avocatul dumneavoastră.
Nu semnaţi acte în lipsa avocatului dumneavoastră, chiar dacă aveţi impresia că aţi înţeles conţinutul actului. Limbajul juridic necesită cunoştinţe de specialitate pentru a fi pe deplin înţeles, aşa că nu subestimaţi complexitatea şi gravitatea consecinţelor pe care semnarea unui document juridic le poate atrage.

5. Fiţi sincer cu avocatul dumnevoastră şi păstraţi-vă calmul

Orice proces, fie el civil sau penal, reprezintă o sursă de stres şi nelinişte. Este normal să vă simţiţi îngrijorat, însă, nu uitaţi că o atitudine mentală corectă şi sănătoasă vă va ajuta să treceţi cu bine peste orice situaţie.
Reţineţi că nu sunteţi nici prima şi nici ultima persoană care se confruntă cu o astfel de problemă şi aveţi încredere că rezolvarea va veni în curând.
Fiţi sincer cu avocatul dumneavoastră şi nu îi ascundeţi chestiuni care îl pot lua prin surprindere mai târziu, periclitând astfel, eficienţa apărării. Colaboraţi cu acesta ori de câte ori vă solicită şi prezentaţi-i situaţia, în mod clar şi complet.
Între timp, încercaţi să nu deveniţi anxios din acest motiv şi în niciun caz, nu vă imaginaţi scenarii de groază. Acestea nu vă ajută la nimic, ci doar riscă să vă şubrezească sănătatea, viaţa socială, profesională şi cea de familie.
Păstrându-vă calmul şi adoptând o atitudine optimistă, veţi avea de câştigat pe toate planurile.
Mult succes!