EFECTELE DIVORŢULUI. OBLIGAŢIA DE ÎNTREŢINERE. DAUNELE MORALE. PRESTAŢIA COMPENSATORIE.

O bună parte dintre clienţii mei mă întreabă ce importanţă are stabilirea culpei în procesul de divorţ. Atât timp cât divorţul se pronunţă, iar căsătoria este desfăcută, pentru mulţi oameni nu contează din vina cui se întâmplă acest lucru.

Este adevărat că de cele mai multe ori aspectul culpei în desfacerea căsătoriei nu schimbă cu nimic finalitatea procesului, cu excepţia aspectului privind cheltuielile de judecată, care vor fi suportate de către soţul vinovat de desfacerea căsătoriei. Totuşi, există o serie de consecinţe importante ce se pot observa în anumite cazuri particulare.

Vă invit să analizăm împreună care sunt acele situaţii în care culpa în desfacerea căsătoriei poate avea consecinţe notabile.

1. OBLIGAŢIA DE ÎNTREŢINERE.

Potrivit Codului civil, soţii au obligaţia să se întreţină unul pe celălalt. Însă, prin desfacerea căsătoriei, obligaţia de întreţinere încetează, astfel că soţii nu mai pot fi obligaţi să-şi presteze întreţinere unul altuia.

Cu toate acestea, există o serie de situaţii deosebite, în care un fost soţ poate fi obligat să-i presteze întreţinere în continuare celuilalt soţ. Este vorba de situaţia în care soţul divorţat se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are de asemenea drept la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.

Întreţinerea astfel datorată se stabileşte până la o patrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale şi cu starea de nevoie a creditorului. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.

Obligaţia de întreţinere se datorează până la recăsătorirea soţului sau până în momentul în care acesta, fie îşi redobândeştre capacitatea de muncă, fie obţine suficiente venituri, care îi permit să se întreţină singur.

Totuşi, atunci când divortul este pronuntat din culpa exclusivă a soţului ce are dreptul să primească pensie de întreţinere, acesta nu beneficiază de plata pensiei decat timp de un an de la desfacerea căsătoriei.

2. PRESTAŢIA COMPENSATORIE.

Despre prestaţia compensatorie, puţine persoane au auzit, dar aceasta reprezintă un drept foarte important al soţului nevinovat de desfacerea căsătoriei.

Codul civil ne spune că, în cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divortul l-ar determina în condiţiile de viată ale celui care o solicită.

Prestatia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani.

Atenţie! Prestaţia compensatorie nu se cumulează cu pensia de întreţinere şi nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei.

Cum se stabileşte prestaţia compensatorie.

La stabilirea prestaţiei compensatorii se ţine seama de:

1. resursele soţului care o solicită;

2. mijloacele celuilalt soţ din momentul divorţului;

3. efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial – partajul;

4. vârsta şi starea de sănătate a soţilor;

5. contribuţia la creşterea copiilor minori pe care a avut-o şi urmează să o aibă fiecare soţ;

6. pregătirea profesională;

7. posibilitatea de a desfăşura o activitate producătoare de venituri şi altele asemenea.

Prestaţia compensatorie poate fi stabilită:

1. în bani, sub forma unei sume globale sau sub forma unei rente viagere,

2. în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului.

Renta poate fi stabilită într-o cotă procentuală din venitul debitorului sau într-o sumă de bani determinată.

Renta şi uzufructul se pot constitui pe toată durata vieţii celui care solicită prestaţia compensatorie sau pentru o perioadă mai scurtă, care se stabileşte prin hotărârea de divorţ.

Instanţa, la cererea soţului creditor, îl poate obliga pe soţul debitor să constituie o garanţie reală sau să dea cauţiune pentru a asigura executarea rentei.

Modificarea prestaţiei compensatorii.

Instanţa poate mări sau micşora prestaţia compensatorie, dacă se modifică, în mod semnificativ, mijloacele debitorului şi resursele creditorului.

În cazul în care prestaţia compensatorie constă într-o sumă de bani, aceasta se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.

Încetarea prestaţiei compensatorii.

Prestaţia compensatorie încetează prin:

1. decesul unuia dintre soţi;

2. recăsătorirea soţului creditor;

3. atunci când acesta obţine resurse de natură să îi asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei.

3. DAUNE MORLE PENTRU PREJUDICIUL CAUZAT PRIN DIVORŢ.

Distinct de dreptul la prestaţia compensatorie, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească.

Prejudiciul cauzat prin divorţ de către soţul vinovat trebuie să reprezinte un prejudiciu suplimentar celui ce este inerent oricărui divorţ şi trebuie să fie consecinţa directă a conduitei culpabile a celuilalt soţ.

În practică, instanţele s-au dovedit a fi destul de retincente în a acorda astfel de despăgubiri băneşti, însă cu timpul s-a conturat o pratică în acest sens.

Spre exemplu, s-au acordat despăgubiri băneşti soţului care a dovedit un prejudiciu moral cauzat de către celălalt soţ care, în timpul procesului de divorţ, folosindu-se de reţelele de socializare, şi-a discreditat soţia, făcând publice anumite detalii din viaţa intimă a celor doi soţi.