Violenţa domestică este, din păcate, un subiect încă de actualitate în România. Pentru a combate sau măcar a reduce acest fenomen, statul, prin organismele specializate, pune la dispoziţia victimelor o serie de măsuri de prevenţie, informare şi protecţie.

Violenţa domestică se manifestă sub multe forme şi nu se referă doar la violenţa fizică. Modul în care acest fenomen poate fi redus şi eventual, combătut, depinde în egală măsură de nivelul de educaţie şi de conştientizarea faptului că violenţa domestică nu reprezintă un comportament normal şi tolerabil într-o societate modernă.

Vă invit să aflăm împreună o serie de informaţii importante legat de acest subiect.

Violenţa domestică este definită de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, iar potrivit acestui act normativ, ocrotirea si sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes naţional.

Protecţia si promovarea drepturilor victimelor violenţei domestice se realizează în conformitate cu o serie de principii directoare:

a) principiul legalitătii;

b) principiul respectării demnităţii umane;

c) principiul prevenirii săvârşirii actelor de violenţă domestică;

d) principiul celerităţii;

e) principiul parteneriatului;

f) principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

CE ESTE VIOLENŢA DOMESTICĂ ŞI CUM SE MANIFESTĂ.

Violenţa domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală.

Astfel, exercitarea violenţei se poate manifesta inclusiv printr-o inacţiune/omisiune, atunci când o persoană refuză să facă ceva sau să execute o acţiune şi prin această pasivitate, îi crează unui membru de familie o suferinţă (spre exemplu, refuzul de a hrăni, a îngriji, a trata un membru de familie).

Suferinţa cauzată de violenţa domestică nu este, aşa cum se crede de cele mai multe ori, rezultatul unor agresiuni fizice, ci aceasta se poate manifesta sub o multitudine de forme, după cum urmează:

a) VIOLENŢA VERBALĂ – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare.

b) VIOLENŢA PSIHOLOGICĂ – impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, VIOLENŢĂ DEMONSTRATIVĂ asupra obiectelor si animalelor (spre exemplu, izbirea, trântirea, spargerea obiectelor), afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, URMĂRIREA/HĂRŢUIREA fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victima, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar.

c) VIOLENŢA FIZICĂ – vătămarea corporală ori a sănătăţii prin:

– lovire,

– îmbrâncire,

– trântire,

– tragere de păr,

– înţepare,

– tăiere,

– ardere,

– strangulare,

– muscare,

în orice forma şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente,

– otrăvire,

– intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar,

– supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activităţi cu grad mare de risc pentru viaţa sau sănătatea şi integritatea corporală.

d) VIOLENŢA SEXUALĂ – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal.

e) VIOLENŢA ECONOMICĂ – interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar.

f) VIOLENŢA SOCIALĂ – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuinţa comună, privarea de acces în spaţiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar.

g) VIOLENŢA SPIRITUALĂ – subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase.

În această categorie intră şi interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă şi de a învăţa copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.

Tot legea ne spune că, în nicio formă şi în nicio împrejurare, părinţii sau alţi membri de familie nu ar putea invoca obiceiul, cultura, religia, tradiţia şi onoarea pentru a justifica actele de violenţă.

CINE ESTE MEMBRU DE FAMILIE.

Prin membru de familie se înţelege:

a) ascendenţii (părinţi, bunici, străbunici, fără limită în grad) si descendenţii (copii, nepoţi, strănepoţi fără limită în grad), fraţii şi surorile, soţii şi copiii acestora, precum şipersoanele devenite rude prin adopţie.

b) soţul/soţia ţşi/sau fostul soţ/fosta soţie; fraţii, părinţii şi copiii din alte relaţii ai soţului/soţiei sau ai fostului soţ/fostei soţii;

c) persoanele care au stabilit relatii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenţii şi descendenţii partenerei/partenerului, precum şi fraţii şi surorile acestora;

d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului;

e) reprezentantul legal sau altă persoaă care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.

Prin victima se intelege persoana fizică ce este supusă uneia sau mai multor forme de violenţă, dintre cele arătate mai sus, inclusiv copiii martori la aceste forme de violenţă.

SERVICII SOCIALE PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI DOMESTICE

Centrele de primire în regim de urgenţă, denumite în continuare adăposturi, sunt unităţi de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică, de tip rezidenţial, care asigură protecţie, găzduire, îngrijire şi consiliere victimelor violenţei domestice.

Adăposturile asigură gratuit, pe o perioadă determinată, asistenţă familială atât victimei, cât şi minorilor aflaţi în îngrijirea acesteia, protecţie împotriva agresorului, asistenţă medicală şi îngrijire, hrană, cazare, consiliere psihologică şi consiliere juridică, potrivit instrucţiunilor de organizare şi funcţionare elaborate de autoritate.

Primirea victimelor în adăpost se face numai în caz de urgenţă sau, după caz, cu aprobarea conducerii centrului, atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca măsură de protecţie.

Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul în incinta adăpostului unde se găsesc victimele.

Locaţia adăposturilor este secretă publicului larg.

Izolarea de agresori a victimelor se face cu consimţământul acestora sau, după caz, al reprezentantului legal.

Toate adăposturile trebuie să încheie o convenţie de colaborare cu un spital sau cu altă unitate sanitară, care să asigure îngrijirea medicală şi psihiatrică. Convenţia se încheie de către consiliile locale, respectiv de către consiliile sectoarelor municipiului Bucureşti sau, după caz, de către consiliile judeţene, precum şi de organele de conducere ale furnizorilor de servicii sociale privaţi acreditaţi.

Centrele de recuperare pentru victimele violenţei domestice sunt unităţi de asistenţă socială de tip rezidenţial care asigură găzduirea, îngrijirea, consilierea juridică şi psihologică, sprijin în vederea adaptării la o viaţă activă, inserţia profesională a victimelor violenţei domestice, precum şi reabilitarea şi reinserţia socială a acestora.

Centrele de recuperare pentru victimele violenţei domestice vor încheia convenţii cu autorităţile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti în vederea acordaării suportului pentru integrarea în muncă, readaptarea şi recalificarea profesională a persoanelor asistate.

Locuintele protejate sunt unităţi de asistenţă socială organizate în regim rezidential pe durata determinata, cu sau fara personalitate juridica, care asigura gazduirea in regim de urgenta, ingrijirea, asistenta sociala, consilierea juridica si psihologica si orientarea victimelor violentei domestice.

Centrele de asistenţă destinate agresorilor sunt unităţi de asistenţă socială care funcţionează în regim de zi, care asigură reabilitarea şi reinserţia socială a acestora, măsuri educative, precum şi servicii de consiliere şi mediere familiala.

Activităţile de reinserţie socială a infractorilor condamnaţi pentru infracţiuni de violenţă domestică pot cuprinde utilizarea serviciilor sociale furnizate în cadrul centrelor destinate agresorilor.

Centrele pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice sunt unităţi de asistenţă socială în regim de zi, care asigură asistenţă socială, consiliere psihologică, juridică, precum şi informarea şi orientarea victimelor violenţei domestice.

Centrele pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei sunt unităţi de asistenţă socială, care oferă servicii de informare şi educare, asistenţă socială şi un serviciu telefonic de urgenţă pentru informare şi consiliere.

Serviciile de tip linie telefonică de urgenţă sunt servicii sociale gratuite care asigură consiliere apelanţilor, în mod confidenţial, în legatură cu toate formele de violenţă.